Simpatie.ro - matrimoniale
~~~~Rock Music ~~~~
Nou pe simpatie:
ingera_31 25 ani
Femeie
25 ani
Constanta
cauta Barbat
30 - 59 ani
~~~~Rock Music ~~~~InregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
~~~~Rock Music ~~~~ / Cafenea / Onirologie Pagini: 1  
#1
criss
Administrator
Din: Orasul Copiilor Nebuni
Postari: 18
CE ESTE VISUL?
Visul ca superstitie

Diferite culturi si timpuri au gasit variate explicatii la aceasta problema. De exemplu, în credintele popoarelor eschimose si a cele malaeziene se spune ca sufletul paraseste trupul pentru a trai într-o alta lume a visurilor. Ei considera foarte periculoasa încercarea de a trezi pe cineva cât timp viseaza, existând riscul sa-si piarda definitiv sufletul în lumea viselor. Poporul din Guyana crede ca visele sunt o realitate si daca cineva viseaza ca altcineva încearca sa îl omoare, vor face totul în asa fel încât sa-si ucida chiar ei dusmanul din vis.

Visul ca sursa de divinatie

Din vechi timpuri, oamenii au fost convinsi ca visele prezic viitorul. "Papirusul Chester Beatty" înregistreaza o interpretare egipteana a unui vis din timpul cele de a 12-a dinastii (în jurul anului 1991 î.H.). În Biblie, cu precadere în Apocalipsa dupa Ioan, visele si viziunile sunt la loc de cinste.

Visul ca mod de vindecare

În Grecia, visul în interiorul unui templu se zicea ca poate vindeca aproape orice boala. Oamenii ofereau jertfe zeilor lor si îndeplineau diferite ritualuri în asteptarea unui sol care sa le aduca vindecarea.

Visul ca extensie a starii de veghe

Aristotel scria odata, anticipându-l pe Freud, ca functiile senzoriale sunt reduse în timpul somnului, favorizând deformarea subiectiva a emotiilor. Robert Louis Stevenson afirma, ca multi alti colegi, ca a scris multe romane de-ale sale cu ajutorul "omuletilor" din vise. F.A. Kekule si-a atribuit marea descoperire a formulei moleculei de benzen unui vis în care aparea un sarpe muscându-si propria coada. Multi astfel de creatori sau cercetatori au spus ca au avut astfel de vise dupa o perioada în care s-au gândit profund la un singur lucru o mare bucata de vreme.


_______________________________________
I LOvE Juschtel,my teddy Bear with blonde hair!



 
   
#2
criss
Administrator
Din: Orasul Copiilor Nebuni
Postari: 18
Simboluri acvatice in vis


Visele sunt, de cele mai multe ori, compensatii ale acelor sentimente pe care viata reală nu ni le oferă. E normal ca, în cazul în care, din viata reală lipseste ceva, acel gol să fie umplut în vis, poate chiar la dimensiuni mai ample decât am primi vreodată în realitate. E normal ca în perioade dificile, visul să-ti ofere oaze de liniste si stări de relaxare, ca o nevoie împlinită într-o altă dimensiune. Dar, de cele mai multe ori, visul te prezintă pe tine asa cum esti acum.

Unul din cele mai frecvente simboluri onirice este apa, ca reprezentantă a laturii noastre emotionale. Pentru că lumea interioară este atât de complexă si variată, este normal ca apa din vis să ia si ea cele mai diverse forme. Apa descrie starea noastră emotională din momentul visului: într-o perioadă stresantă, cu emotii intense, este normal ca apa din vis să se prezinte în formele sale cele mai agitate: furtuni, valuri mari, ploi torentiale sau ape tulburi. Dacă totusi apa din vis dă senzatia de liniste si fericire - desi esti într-o perioadă de tumult interior – ea îti oferă ceea ce lipseste în realitate: calmul, odihna, limpezimea. Iată câteva simboluri ce pot apărea în visele tale.

O apă agitată, tumultuoasă, murdară, tulbure, periculoasă descrie o perioadă de mari emotii negative. Nu esti în „apele tale”, cum s-ar spune, ci ai parte de senzatii neplăcute: anxietate, angoasă, teamă, trac, impulsivitate, sentimente nedemne, rusine, ură, nesinceritate etc. Tot ce este urât în interiorul tău apare în vis sub formă de apă ce nu inspiră plăcere la vedere sau la atingere.

O apă care curge repede arată că esti prins într-o perioadă de inspiratie si creativitate, când te implici în planuri ce-ti fac plăcere si care te pun în miscare, încât nu ai timp de nimic altceva. Desigur, poate fi si un simbol al stresului în care trăiesti acum.

Întinderile de apă din vis – mări, oceane, lacuri, râuri – descriu viata ta sentimentală per ansamblu. Dacă ai contacte directe cu apa din vis – intri în apă, înoti, te uzi, te speli – arată felul în care te implici în propria viată sentimentală, dar dacă privesti totul de pe margine, denotă distantare de tot ce tine de planul emotional al vietii tale: răcirea unei relatii, lipsa iubirii, singurătate, fugă de iubire. Ceea ce se petrece în legătură cu întinderea de apă atrage atentia asupra acelei actiuni pe care trebuie să o initiezi în viata sentimentală.

O apă rece, revigorantă, descrie trezirea la realitate, întelegerea adevărului de care ai nevoie pentru a-ti clarifica sentimentele. Dacă răceala apei nu-ti face plăcere, înseamnă că adevărul te doare iar realitatea este privită ca pe o pedeapsă, nu ca pe un bun necesar. Dar dacă apa rece îti dă impresia că renasti, că devii mai puternic, că-ti potoleste setea, ea descrie sentimentul de energizare, de activare a unor emotii pozitive, pentru te implica mai mult în propria ta viată. Apa rece si proaspătă este o trezire la viată.

Apa caldă combină apa si focul si atrage atentia asupra vietii sentimentale actuale. Depinde ce senzatie îti creează apa caldă în vis, pentru că dacă devine fierbinte sau clocotindă, e clar că descrie o perioadă de pasiune periculoasă. Ori te-ai îndrăgostit subit si nu mai stii pe ce lume trăiesti, ori - dacă temperatura apei inspiră senzatii negative – atrage atentia că te-ai aprins prea tare si ai putea să transformi pasiunea în sentimente extreme: ură, gelozie, răzbunare.

Apă stătută descrie viata sentimentală stabilă, relatia în care esti implicat de multă vreme. Depinde de actiunea care are loc legat de apa stătută – lac, baltă – pentru că dacă scenariul include elemente negative, înseamnă că viata de cuplu a ajuns la rutină, plictiseală, fără nimic nou în doi, deci ar fi nevoie de putină actiune. În general, o apă curată si limpede descrie sentimente pozitive, sincere, deschise si frumoase, pe când apa murdară te transportă în zona întunecată a sufletului tău.

Apa înghetată (gheată, zăpadă) duce cu gândul la indiferentă si răceală. O zăpadă curată si frumoasă poate indica o perioadă de liniste după momente agitate. Gheata care inspiră instabilitate si teamă – că s-ar putea rupe în orice moment - atrage atentia asupra faptului că viata emotională e fragilă, deci e nevoie de o consolidare a relatiei sentimentale. Gheata poate indica suspiciuni în sentimente, neîncredere în cel pe care îl iubesti sau o perioadă de distantare sau lipsă de afectivitate – izolare, singurătate, sentimentul că nu esti iubit - dar poate avertiza si că e nevoie să te „răcesti” putin pentru a întelege mai bine pe ce plan se află iubirea ta.

Ploaia are conotatii spirituale, fiind mesagerul cerului către pământ. Poate fi simbolul credintei în divinitate, a inspiratiei salvatoare, dar si semn al purificării după stări de neliniste. Depinde de aspectul ploii din vis, pentru că o ploaie curată si plăcută poate fi semnul încrederii tale în destin si al sentimentului că te afli în gratiile divine, ceea ce-ti conferă liniste interioară, dar o ploaie agitată, furtunoasă, poate fi semn al revoltei tale împotriva propriei vieti, poate chiar si a divinitătii.

Apa de băut descrie acel element din viata ta emotională fără care simti că nu poti trăi. Dacă esti implicat într-o relatie sentimentală, ea descrie felul cum îl privesti tu pe subiectul afectiunii tale. Dacă apa de băut e plăcută, înseamnă că relatia sentimentală merge bine, dar dacă apa pe care o bei este insuficientă, cu gust neplăcut sau cu alte detalii ce strică puritatea apei, înseamnă că viata sentimentală ascunde imperfectiuni.

Izvorul reprezintă sursa sentimentelor tale. Trebuie să analizezi cine ti-a creat starea emotională care te preocupă acum, deci să încerci să rezolvi problema chiar de la origine. Dacă treci prin perioade dificile, izvorul din vis este inspiratia de care ai nevoie pentru a descoperi de unde se trag problemele actuale.

Apă adâncă descrie o perioadă de emotii coplesitoare, dar, dacă faci fată cu bine adâncimii – înoti, iesi la suprafată, te scufunzi cu plăcere – înseamnă că esti capabil să tii sub control imensele emotii.

Valurile descriu suisurile si coborâsuri din plan emotional. Felul în care se miscă valurile în vis indică starea ta emotională de acum: dacă valurile cresc, sunt un semn al unei perioade de mari trăiri emotionale, dar dacă valurile scad, anuntă calmare si eliberare de stress.

Joacă-te cu simbolurile pentru a afla ce mesaj îti transmite apa. Dacă intri în apă, trebuie să te deschizi mai mult sufleteste, să te implici, să simti cu adevărat. Dacă iesi din apă, trebuie să te detasezi emotional ca să analizezi de pe margine sau există insatisfactii în viata sentimentală de care fugi. Dacă înoti, trebuie să devii mai activ în iubire, iar dacă te scufunzi, atunci trebuie să te lasi coplesit de sentimente. Înecul descrie iubiri sufocante, gelozie, stări negative în plan emotional sau perioade de suferintă si insatisfactie sentimentală.


_______________________________________
I LOvE Juschtel,my teddy Bear with blonde hair!



 
   
#3
criss
Administrator
Din: Orasul Copiilor Nebuni
Postari: 18
Simboluri ale aerului in vis

Un simbol extrem de frecvent în vise este aerul, sub diverse forme de reprezentare. Un element al naturii important, el nu poate apărea în vise doar în forma sa naturală, ci ca element de pornire al unor actiuni, cum ar fi zborul, vântul, respiratia.

În interpretarea viselor, aerul este simbolul lumii mentale, al gândurilor, ideilor, comunicării, intelectului. Dacă aerul are un loc primordial în visele tale, atrage atentia asupra interiorului mintii tale sau asupra actiunilor pe care mintea umană le decide. Pentru a întelege la ce-ti atrage atentia visul prin simbolurile referitoare la aer, trebuie să te concentrezi asupra gândirii si proceselor mintii.

Un vis în care ai senzatia că aerul este plăcut descrie o perioadă în care mintea îti merge brici, esti concentrat la treburile pe care le ai de făcut si, datorită unei intuitii bune, te adaptezi perfect la cerintele celor din jur. Esti inventiv, creativ, plin de idei, deci solutiile inteligente nu vor întârzia să apară.

Dacă aerul este supărător, sub formă de curent puternic, vânt, rafală, indică o perioadă de maximă nervozitate mentală, când nu reusesti să te concentrezi eficient la ceea ce ai de făcut. Ideile vin sporadic, în hopuri, dar gândurile sunt influentate de impulsuri de moment. Nu poti lua o hotărâre cu usurintă, pentru că apar mereu alte elemente care îti perturbă decizia.

Vântul atrage atentia asupra unor etape trecătoare de manifestare a gândurilor tale, momente de inconsecventă a gândirii, acum gândesti într-un fel, mâine în alt fel, fiindu-ti greu să păstrezi o linie de echilibru. Indică schimbări de mentalitate, de atitudine sau de optică, sau gânduri si idei noi, care aduc un alt suflu actiunilor tale. Semnificatia visului depinde si de forta vântului. Cu cât forta vântului este mai puternică în vis, cu atât mai mari vor fi schimbările în care esti implicat.

Un aer rece ca punct central în vis indică necesitatea de a te detasa, de a privi de departe ceea ce ai de făcut si, pe baza unei analize rationale, să iei o decizie. Sau poate fi indiciul unor adevăruri care te pot trezi la realitate, schimbându-ti modul de abordare al unor planuri.

Aerul cald poate indica o perioadă de „lenevire” intelectuală, când ti se atrage atentia că ai lăsat-i cam moale cu activitatea intelectuală, bazându-te doar pe ceea ce stii.

Aerul conditionat, dacă apare în vreo formă în vise, atrage atentia asupra unor gânduri înselătoare, a unor decizii bazate pe idei false, pe informatii neverificate, doar aparent reale.

Aerisirea unei încăperi – actul de a lăsa aerul proaspăt să invadeze spatiul - descrie o perioadă de revigorare mentală, de linistire după o activitate mentală profundă, o linistire intelectuală după etape de studiu intensiv, de concentrare sau zbucium mental.

Respiratia profundă sau usurată atrage atentia că ai scăpat de unele probleme, treci printr-o perioadă mai relaxată, în care poti spune că ce a fost mai greu a trecut. O respiratie accelerată, greoaie, întretăiată arată că esti prins într-un iures de evenimente de ordin mental – examene, studii, proiecte profesionale – în care simti că nu mai faci fată sau că nu te mai poti concentra eficient. Atrage atentia asupra riscului de extenuare mentală. Respiratia din vis este si un mod de a te avertiza că mai trebuie să faci si pauze de relaxare în perioadele cele mai încărcate.
_________________


_______________________________________
I LOvE Juschtel,my teddy Bear with blonde hair!



 
   
#4
criss
Administrator
Din: Orasul Copiilor Nebuni
Postari: 18
Simbolul zborului in vis

Zborul este un vis frecvent care colindă somnul, fiind, după visele acvatice, pe un loc fruntas în lista de simboluri onirice. Totusi, aparitia simbolului trebuie analizată în relatie cu legătura pe care o ai cu ideea de zbor. Dacă esti o persoană care visează de o viată să simtă experienta ridicării de la sol, e normal ca simbolul să fie un semn al depăsirii limitelor, de a-ti duce mai departe capacitătile de care dispui, de a deveni mai liber, de a visa până departe, mai puternic, mai ambitios. Poate fi telul spre care tinzi, forta de a ajunge la vârful propus.

Cum zborul a fost unul din visele mărete ale omenirii, si în visele tale zborul este tot un tel de viată, un ideal de credintă. Zborul este cutezanta gândului, nevoia de libertate, de recăpătare a independentei, dorinta de a-ti depăsi limitele, curajul si îndrăzneala de a visa mai departe, de a trece dincolo de reguli si limite. Zborul este încrederea absolută în puterile proprii, dorinta de a te manifesta eliberat de conventii si constrângeri, este modalitatea de a te detasa de dimensiunea materială a vietii tale. Zborul în vis apare în perioadele în carte simti nevoia să spui ceva – dar nu ai curaj – să îti exprimi o idee – dar nu esti lăsat, să ajungi undeva – dar nu poti. Prin zbor, ai practic voie să faci ce vrei, ai control asupra vietii tale, ai puteri depline. Cu sigurantă visează că zboară oamenii inventivi, încrezători în ideile lor, oamenii cu fantezie, inspiratie si creativitate, oamenii care cutează departe, cu teluri mari, în perioadele în care viitorul devine un scop de atins. O persoană blocată în rigorile societătii va visa că zboară numai ca o evadare din strânsoarea în care este tinut. Zborul este deci semn de ideal sau dorintă de eliberare, dar, desigur, toate acestea pornesc de la ideea că zborul nu este una din temerile tale cele mai mari.

Dacă esti o persoană cu frică de zbor, e normal că nu vei avea parte de aceeasi interpretare a acestui simbol. Depinde de senzatia pe care o resimti în vis, pentru că pot exista vise cu zbor în care persistă teama de cădere, frica de prăbusire, greutatea de desprindere de la pământ. În functie de sensurile ce apar în vis – cădere, urcus, planare, ridicare usoară, greutate – poti să descoperi pe ce nivel te afli în lupta ta de a trece peste obstacole si de a depăsi problemele. Poti să-ti dai seama câtă fortă ai de a răzbi problemele, în functie de modul cum se desfăsoară zborul din vis.

Un zbor lin si ascendent arată că esti pe calea cea bună spre a-ti vedea telurile atinse, că nimic nu te poate opri, că ai încredere în tine si în ideile tale, că ai toate conditiile de a-ti atinge scopurile, că poti depăsi orice obstacol cu pricepere.

Un zbor anevoios, cu pericole, căderi, piedici - atrage atentia asupra unui drum lung si dificil până vei ajunge la telurile tale, vei fi întors din drum, îti vei schimba ideile, veti renunta la luptă, vei trece prin probe de încercare până vei ajunge unde vrei.

Căderea, riscul de prăbusire sau senzatia de revenire bruscă la sol sunt un avertisment că nu ai drumul liber pentru a-ti atinge marile teluri, că ceva te tine pe loc, fie impus de altii, fie chiar de propriile tale frustrări sau limite. Trebuie să analizezi ce anume îti opreste înăltarea, pentru a alunga piedica din calea planurilor tale.

Teama de zbor descrie de fapt frica de a te elibera de limitele cărora te supui, conservatorism si rigiditate exagerate, frica de a accepta si altceva decât ceea ce-ti inspiră securitate. Teama de zbor sau de cădere apare mai ales atunci când nu ai forta de a-ti depăsi propriile limite.


_______________________________________
I LOvE Juschtel,my teddy Bear with blonde hair!



 
   
#5
criss
Administrator
Din: Orasul Copiilor Nebuni
Postari: 18
Simbolul culorilor in vis

Unii spun că nu visează deloc, altii spun că nu visează în culori, dar, chiar dacă ar fi să acceptăm ideea că nu visăm în culori, măcar uneori avem impresia că elemente din vis ies în evidentă prin nuantă. Visăm în culori, măcar uneori, si atunci culoarea ne descrie starea noastră de spirit.

Rosul este culoarea actiunii, a schimbării, ce ne obligă să luăm initiativa, să facem ceva cu viata noastră. Asează contextul visului în planurile în care suntem direct implicati, în ceea ce „arde” acum în viata noastră. Este si culoarea iubirii intense, pasionale, deci arată că iubirea joacă acum un rol major. Simbol: Actionează acum! Implică-te!

Rozul este o culoare tandră, ce tine de sensibilitatea din noi: iubirea pură, senzualitatea, plăcerea de a trăi, frumusetea. Oferă căldură si pace interioară, optimism, fericire, încredere, dar si o oarecare doză de idealism: nu cumva vedem realitatea mai frumoasă decât este? Rozul apare atunci când suntem multumiti de viata noastră sau ne asigură că linistea urmează să revină. Simbol: Fii bun, fii blând, fii tandru!

Orange este o culoare energiei vitale, a fortei de a depăsi problemele, este chiar culoarea personalitătii noastre: mai intensă - ne descrie a fi puternici si plini de vitalitate, mai slabă – atrage atentia că resursele de energie au scăzut si avem nevoie de motivatie. Ne asigură că avem capacitatea de a ajunge acolo unde dorim, o garantie a succesului prin implicare, vointă, curaj. Simbol: Afirmă-ti personalitatea! Fii tu însuti!

Galbenul asează visul în contextul comunicării, a relationării, a cunoasterii si a legăturii cu lumea. Înseamnă că suntem într-o perioadă optimistă, în care găsim căile spre succes prin informatie si contacte inter-umane: avem calitătile intelectuale pentru a reusi, dar totul e să folosim ceea ce am acumulat prin cunoastere. Simbol: Află (cunoaste) si actionează!

Verdele face legătura cu planuri mai concrete ale vietii noastre: sănătatea si banii. Dacă visul pune accent pe această culoare ar trebui să acordăm o atentie deosebită celor două planuri! Dacă natura din vis ar fi trebuit să fie verde – dar nu este – înseamnă că unul din cele două planuri ale vietii noastre nu e la cote maxime si necesită grijă. Dar dacă visul e invadat de un verde curat, ne prezintă într-o perioadă bună a vietii noastre. Simbol: păstrează-ti calmul si încrederea!

Albastrul ne pune în legătură cu latura noastră sensibilă: psihicul, spiritualitatea, dorintele si visele noastre, deci cu cât albastrul e mai pur, cu atât sufletul nostru e mai limpede. Dacă nuanta capătă tente întunecate, ne descrie într-o perioadă de stress si oboseală psihică, deci este un semnal de alarmă să ne linistim. Simbol: ai grijă de sufletul tău! Ascultă-ti sufletul!

Violetul sau nuantele purpurii au o semnificatie specială si ne pun în legătură cu destinul nostru. Este o culoare divină, de vibratie înaltă si ne asigură că ne bucurăm de protectie divină sau chiar ne anuntă evenimente importante de destin (vise de natură spirituală sau premonitorie). Simbol: Viata ta e în atentia divină! Urmează evenimente importante de destin!

Albul este o culoare a sufletului, tine de iubirea, linistea, sperantele, visele sau dorintele din noi. Albul apare des în vise si indică de regulă perioadele curate si linistite ale vietii noastre, dar dacă albul nu e perfect - atrage atentia asupra unor probleme ce ne răscolesc sufletul. Simbol: Fii linistit, totul e bine!

Negru nu este o culoare care trebuie să ne sperie, ci este o culoare a sobrietătii si maturitătii din noi. Ne atrage atentia că trebuie să privim lucrurile la rece, cu detasare si întelepciune, să rezolvăm totul cu ratiune si luciditate si să învătăm lectiile vietii. Da, poate fi un indiciu al unor perioade mai apăsătoare, dar în care trebuie să acceptăm provocarea. Simbol: Deschide ochii si fii realist! Ai răbdare!

Gri este o culoare neutră, care nu spune nimic, si tocmai pentru că e o culoare fără o vibratie anume, asta si doreste să ne spună: că avem o viată ternă, lipsită de culoare sau de strălucire, că ne complăcem în indiferentă si pasivitate, dar situatia trebuie schimbată. Simbol: Trezeste-te si fă ceva cu viata ta!


_______________________________________
I LOvE Juschtel,my teddy Bear with blonde hair!



 
   
#6
criss
Administrator
Din: Orasul Copiilor Nebuni
Postari: 18
Simboluri ale mijloacelor de transport in vis

Mijloacele de transport sunt un punct central al vietii noastre de zi cu zi, deci este normal ca ele să ne colinde si visele. Simbolul mijloacelor de transport în vis tine cont de suportul pe care acestea se deplasează: un mijloc de transport pe apă – vapor, barcă, salupă - se interpretează în legătură directă cu elementul „apă” – sentimente, senzatii. Un mijloc de transport prin aer – avion, balon, elicopter – este un reprezentant direct al elementului „aer” – idei, gânduri, solutii. Trenurile, automobilele, autobuzele sunt mijloace de transport pe sol, deci au legătură cu elementul „pământ”, ca simbol al planului material – energie fizică, mijloace concrete, bani.

Mijloacele de transport pe orice suport, apărute în vis, reprezintă legăturile inter-umane, relatiile noastre cu lumea, modul în care trecem prin viată, felul în care ne atingem scopurile, modalitatea în care ajungem la destinatiile existentei noastre, pentru că, În fond, mijloacele de transport ne ajută să ajungem dintr-un punct În altul, tot asa cum, în vis, descriu mijloacele cum ajungem dintr-un punct al planurilor noastre spre o tintă propusă.

Trebuie analizat cu atentie modul în care mijloacele de transport se deplasează în vis, pentru că o miscare haotică descrie o viată dezorganizată, care va apărea în vise ori sub formă de avioane scăpate de sub control, baloane în derivă, masini ce nu pot fi conduse, accidente în trafic, trenuri deraiate, pe când o miscare clară, cu tintă precisă, descrie o viată bine închegată, în care stim bine ce avem de făcut si pe cine ne putem baza pentru a ne atinge scopurile.

Vehiculele din vis descriu modul în care comunicăm unii cu altii si de mărimea sau capacitatea vehiculului depinde planul la care ne referim. O bicicletă are legătură doar cu noi însine, descrie modul în care ne descurcăm prin viată, pe cont propriu, având în vedere că este un mijloc de transport de o singură persoană. Un autoturism descrie planul nostru cel mai apropiat: familie, prieteni intimi, pentru că este vorba de un vehicul cu putine locuri. Cu cât vehiculul creste în dimensiuni si număr de locuri, cu atât planul se lărgeste: un autobuz te pune în contact cu vecinătatea si mediul de cunostinte. Trenul face legătură cu persoanele din afara mediului intim: rude sau cunostinte din alte localităti. Avionul poate fi direct în legătură cu străinătatea sau alte medii mai îndepărtate de noi: colaboratori, cunostinte, superiori.

Un vehicul aerian descrie modalitatea în care găsim solutii în plan teoretic la problemele noastre. Un avion aflat sub control – cu pilot, cu mers lin si drept – descrie o perioadă în care stim ce avem de făcut, avem o tintă precisă si solutii la problemele de zi cu zi. Un vehicul terestru care pleacă spre o destinatie precisă descrie calea concretă prin care putem să ne atingem scopurile. În functie de numărul de locuri pe care le avem în jur (o masină cu 4 locuri, un compartiment de tren, un avion cu persoane la bord etc) arată lărgimea anturajului pe care ne putem baza pentru a rezolva o problemă. O bicicletă atrage atentia că noi însine suntem singurii în măsură să aducem problema la o rezolvare corectă, o masină în care sunt câteva persoane arată că putem apela la familie, dar dacă în masină suntem doar singuri, arată că nu ne putem baza pe mediul nostru apropiat. Un autobuz cu mai multi sau mai putini pasageri ne atrage atentia că avem în jur mai multi sau mai putini colegi si prieteni pe care putem să ne încredem, dar un vehicul gol, în care ne aflăm doar noi, ne avertizează asupra lipsei unor mijloace concrete de a ajunge la rezultatele dorite.

Trenurile au un rol central în visele multor persoane. Cei care călătoresc mult cu trenul nu trebuie să acorde prea multă atentie oricărui vis în care acest mijloc de transport apare prioritar, pentru că trenul este la fel de firesc în viata lor cum este autobuzul pentru altii. Simbolul „tren” trebuie analizat doar atunci când visul pune accent pe acest element, când trenul este un element de bază în evolutia visului, ca un actor principal.

Trenul nu are doar semnificatia de mijloc de transport pe sine, ci este si simbolul sanselor din viata fiecăruia. Spunem adeseori: am prins ultimul tren, astept să vină trenul meu, am pierdut ultimul tren, deci aceeasi semnificatie o vei găsi si în vise.

Trenul poate apărea în foarte multe ipostaze în visele tale. Trenul – ca mijloc de transport - tine de energia ta, de ambitia de a reusi, sansa care ti se oferă pentru a demonstra ce poti. În fond, trenul este un imens motor care trage după el atâtea elemente: vagoane – deci greutăti, poveri, probleme – dar si călători – deci destine umane, ca atare trenul este un simbol extrem de complex.

Trenul în sine are, asadar, semnificatia lui, dar călătoria cu trenul are cu totul alt înteles: face referire la viata ta, fiind de fapt simbolul evolutiei tale în viată si depinde de ceea ce se întâmplă în tren sau pe lângă tren.

Astfel, felul cum arată sau cum merge trenul din vis, descrie viata ta în acest moment. Tinta spre care merge descrie scopurile tale actuale. Scenariul în care este implicat trenul descrie modul în care poti ajunge la scopurile propuse.

Un tren care intră în gară sau se apropie de tine arată că speri, astepti o sansă pentru tine. Viata ta se poate schimba în functie de evenimentul care urmează să te surprindă.

Un tren care pleacă din gară, trece de tine, se îndepărtează de tine, l-ai pierdut descrie că ai ratat o sansă bună. Te prezintă într-o stare pesimistă, lipsită de sperantă si de orizont, poate chiar în urma unui esec, si arată că nu ai încredere că viata ta se poate schimba în bine

Dacă astepti trenul si vine, înseamnă că ai încredere în fortele tale si esti convins că merită să lupti pentru a-ti atinge scopul. Poti reusi ce ti-ai propus, sansa ta va veni într-o zi, deci te apropii de succes, dar trebuie să mai ai răbdare.

Dacă, însă, astepti trenul, dar nu vine, te prezintă într-o perioadă lipsită de energie, când lupti în zadar. Rezultatele eforturilor tale nu vor fi cele asteptate, îti faci sperante desarte, alergi după vise imposibile, deci nu te lăsa furat de iluzii! Speri probabil prea departe si nu ai încă forta de a ajunge la scopul propus.

Dacă astepti trenul, dar apare alt vehicul în locul lui, arată că, desi nu ajungi la ce ti-ai propus pe căile dorite, se va ivi o altă ocazie pe parcurs. Nu trebuie să te încăpătânezi asupra unui singur scop, ci să accepti si alte ocazii. Fii deschis spre alte propuneri, pentru că poti să ajungi la scopul propus si pe alte căi decât cele sperate.

Dacă trenul întârzie, înseamnă că ti-ai făcut iluzii prea mari cu privire la un eveniment, care se amână pentru altă dată. Ti-ai pierdut răbdarea până la atingerea unui scop sau nu a sosit încă momentul tău. Sentimentul de pesimism persistă în viata ta, nu ai încredere că ceva bun ti se poate întâmpla. Esti într-o stare de expectativă.

Dacă alergi după tren, esti avertizat că trebuie să recuperezi ce se mai poate. Ai făcut o greseală si trebuie să o repari. Regreti că ai ratat o sansă si insisti să o poti recâstiga, deci trebuie să depui niste eforturi pentru a pune mâna pe sansă. Nu poti accepta că ai esuat si trebuie să lupti pentru a doua sansă.

Dacă urci în tren în ultima clipă, arată că reusesti să prinzi o sansă pe neasteptate. Ti se acordă o ultimă ocazie de a dovedi ce poti, deci profită imediat de ceea ce ti se oferă, nu mai amâna!

Simbolul „tren” nu poate fi interpretat numai prin simpla lui aparitie în vis, ci contează toate detaliile legate de acest simbol. Actiunea trenului sau relatia ta cu acest simbol descrie o stare de lucruri în care esti implicat.

Dacă urci sau esti în tren - te implici serios în evolutia unor lucruri, esti constient de drumul pe care îl parcurgi, esti actor principal într-un eveniment în desfăsurare.

Cobori din tren înainte de a ajunge la destinatie - esti pasiv, nu te implici în evenimentele în desfăsurare, ai obosit, ai nevoie de detasare, lasi pe altii să se agite în locul tău, renunti la luptă, îti pierzi interesul pe parcurs, abandonezi usor.

Tren deraiat sau care nu ajunge la destinatie - ai prins o sansă, dar o ratezi pe parcurs, prin abandon sau prin greseli, îti pierzi interesul pentru scopurile initiale, nu esti lăsat să ajungi la ce ti-ai propus, esti avertizat că drumul pe care mergi este incorect

Tren lung - până ajungi la tinta propusă, ai un lung sir de etape de parcurs, succesul vine după mult timp

Trenul merge lent - timpul trece prea încet si nu ajungi deocamdată la ce ti-ai propus;

Trenul merge repede - esti într-o perioadă agitată a vietii, nu faci fată la tot ce ai început; esti suprasolicitat, ai scăpat controlul, esti depăsit de evenimente;

Trenul se opreste – trebuie să mai lasi timpul să treacă, ia o pauză în actiunile începute, ai nevoie de detasare, să te ocupi si de alte planuri; nu poti ajunge deocamdată la ce ti-ai propus, mai ai de asteptat;

Trenul vine spre tine - esti implicat în planuri periculoase, ai grijă în ce te bagi, viata ta poate scăpa de sub control; se apropie o serie de evenimente importante; ti se oferă o mare sansă, deci foloseste-o, dar cu atentie!

Tren de jucărie - nu iei în serios sansa care ti s-a oferit, te distrezi pe seama propriei tale vieti; nu ai credibilitate în fata altora, nu inspiri seriozitate; poti rata sanse bune prin superficialitate, nu ai încredere în tine.

Trenul e oprit între statii - oprelisti care nu te lasă să ajungi la tinta propusă, esti într-o perioadă pasivă a vietii, ti se pare că esti blocat si nu poti face nimic.

Trenul asteaptă în statie sau opreste în statie - esti între două etape, într-o răscruce, gata să pornesti pe o cale nouă; îti recapeti fortele înainte de un drum nou; perioadă de respiro.

Mergi cu trenul spre o destinatie clară - ai vointa de a ajunge la o tintă precisă, stii ce vrei în viată, nimeni nu te poate influenta;

Mergi cu trenul, dar nu stii unde - esti derutat, nu ti-ai găsit o cale a ta, te lasi în voia sortii, nu ti-ai ales un scop precis în viată sau l-ai ratat pe cel pe care l-ai avut înainte.

Pleci într-o directie, dar ajungi în altă parte - nu stii ce vrei de la viată, te multumesti cu orice, nu ai forta de a-ti decide viata.

Mergi prin tren căutând ceva - trebuie să faci o analiză asupra vietii tale pentru a descoperi un amănunt necesar pentru momentul actual; în tine se ascunde un detaliu important pentru viitorul unor evenimente; trebuie să-ti treci în revistă viata.

Întâlnesti pe cineva în tren - face referire la oamenii importanti din viata ta, care pot juca un rol; dacă o întâlnesti pe mama, atunci mama te poate ajuta etc.

Esti singur în tren – treci printr-o perioadă în care simti că nu apartii nimănui, lipseste ceva din viata ta, nu ai găsit oamenii care să te accepte asa cum esti;

Scenariile pot fi mult mai diverse, dar cunoscând ideea de bază a acestui simbol, poti să descoperi singur ce vor visele să te anunte.


_______________________________________
I LOvE Juschtel,my teddy Bear with blonde hair!



 
   
Pagini: 1  
Mergi la